INSULTA ŞI CALOMNIA, PROBA VERITĂŢII, ABROGAREA NORMEI DE INCRIMINARE , NECONSTITUȚIONALITATE, PROCEDURA ART. 147 ALIN. (1) DIN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI, O NOUĂ INCRIMINARE

recursul în interesul legii putea fi socotit inadmisibil; nu credem că se poate modifica, printr-o decizie judecătorească, chiar și a înaltei curți, legea Curții Constituționale. Deciziile Curții Constituționale – garant al supremației legii fundamentale – sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Prin modificarea constituțională, se elimină posibilitatea Parlamentului de a anula deciziile de neconstituţionalitate a legilor date de Curtea Constituţională (Principalele valori ale Legii de revizuire a Constituţiei României – www. cdep. ro). Potrivit alin. 1 al art. 145 din propunerea legislativă de revizuire, Parlamentul sau Guvernul au posibilitatea ca, înăuntrul termenului de 45 de zile până la intrarea în vigoare a deciziei Curţii, să pună de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Instituirea unei obligaţii de reexaminare (cum se propusese printr-un amendament respins) ar avea ca semnificaţie încălcarea autonomiei parlamentare, cât şi a libertăţii politice a Guvernului, ceea ce, de principiu, este inadmisibil; ceea ce legiuitorul sau Guvernul înţelege să facă, trebuie să fie exclusiv pe temeiul voinţei sale, cunoscând efectele inacţiunii şi anume intrarea în vigoare a deciziei Curţii (Urmărirea procesului legislativ – www. cdep). Totuși prin abrogarea celor trei texte de lege din Codul penal a fost încălcat şi principiul egalităţii în drepturi prevăzut în art. 16 din Constituţie, contravenindu-se totodată şi interdicţiei de lezare a demnităţii, onoarei, vieţii particulare şi a dreptului la propria imagine ca urmare a exercitării libertăţii de exprimare, astfel cum această libertate este limitată prin prevederile art. 30 alin. (6) şi (8) din Constituţia României, republicată. Aceasta nu însemnă că s-ar impune – într-o nouă reglementare – cu necesitate, sancțiunea închisorii sau poate chiar dezincriminarea unor fapte şi contravenţionalizarea acestora. […]