ASTROLOGIE 2012

Leadership-ul iresponsabil și personalizat si-a trăit traiul. A sosit era științelor politice și a artei bunei guvernări. Nu se mai poate fără conducători profesioniști, competenți și experți în management public. Va creste rolul deciziei de grup. Riscul scurgerii unor informații prin mijloace tehnice din bazele de date ale unor autorități publice din Romania este aproape nul, însa un “Wikileaks” uman este posibil oricând, a declarat directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale(STS), Marcel Opriș. Direcția Națională Anticorupție au dispus începerea urmăririi penale fata de Adrian Severin. Acolo unde există raporturi juridice contractuale, ele trebuie consemnate contabil, cu consecințe firești fiscale. Noi credem că atât timp cât faptele sunt contabilizate, nu este vorba de corupție. Rămâne însă o mică problem morală. n concluzie, ori de câte ori ne aflăm în prezența unui avantaj/folos licit prin faptul că există un act contabil/fiscal care să redea un raport juridic legal întocmit, nu putem vorbi de corupție. Acuzarea are rolul de a dovedi existența unor relații fictive, false, contrafăcute, formale, ireale, nedeterminate sau nedeterminabile juridic, neserioase, imorale. Concluzionând, putem spune că ne-a făcut plăcere să cităm dispozițiile Codicelui de Procedură Criminală din 11 noiembrie 1919: dacă acuzatul se dă prins, ori dacă se va aresta mai înainte de stingerea pedepsei prin prescripţiune, deciziunea dată în contumacie şi procedurile făcute în contra lui, începând de la ordonanţa de închisoare sau de reînfăţişare, vor fi de sine nimicite şi se va proceda în privinţa lui după formele ordinare. Ar mai fi de notat , precizează Curtea că, în principiu, și o condamnare în lipsă poate constitui un impediment procedural în calea începerii unui nou proces penal pentru aceleași fapte (Hotărârea Curții de Justiție a UE în cauza C-297/07, Staatsanwaltschaft Regensburg/Klaus Bourquain. […]

ASTROLOGIE, 2011

Albert Einstein a spus: “Singurul avantaj al crizelor este că obligă la schimbare, înfrâng inerțiile altminteri inerente și nasc perspective noi de abordare”.

[…]