ASIGURAREA AUTENTICITĂŢII BANCNOTELOR ŞI MONEDELOR EURO

Potrivit art. 12 din regulament, activităţile prevăzute la cap. I art. 3 pct. 3, precum şi încălcarea prevederilor art. 5 constituie infracţiuni şi se pedepsesc conform prevederilor Codului penal. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, doar prin lege organică se reglementează, printre altele, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. Conform Legii nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, o reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie. Falsificarea de monede sau de alte valori românești, aflate legal în circulație publică în țara noastră, adică altele decât valorile străine, sau ale altor state potrivit regimului din țara respectivă, este incriminată în art. 282 din Codul penal. Falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţia bancară ori de alte instituţii de credit competente, sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori asemănătoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în circulaţie, în orice mod, a acestor valori falsificate, sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie. Dacă faptele descrise mai sus ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au cauzat o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când infracţiunea priveşte monede sau timbre ale altor state ori alte valori străine. […]