CEDO a adoptat o poziţie moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparaţie morală, invocând, cu titlu de exemplu, “Cauza Ţarălungă, Cauza Temeşan sau Cauza Oancea. acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului. […]
|
||||||
|
Articolul 94 din Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor[1] stabilește că magistrații, judecători şi procurori, răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii. Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare (Art. 96 alin. 1). Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală. Potrivit alin. (5) al art. 96, nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror. Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice (Art. 96 alin. 6). După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii. Având în vedere jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului în domeniul art. 5 din convenție, ne putem pune întrebarea dacă magistrații au fost întotdeauna de bună-credință, dacă nu cumva încălcarea principiului de nevinovăție nu reprezintă vreodată o exercitare a funcției cu rea-credinţă sau printr-o gravă neglijenţă. […] Curtea a apreciat, în ceea ce priveşte daunele morale, că faptul că a constatat o încălcare a Convenţiei constituie o reparaţie suficientă. Este adevărat că ea a ajuns frecvent, deşi nu întotdeauna, la această concluzie (a se vedea, de exemplu, Nilsen şi Johnsen împotriva Norvegiei [GC], Cererea nr. 23.118/96, paragraful 56, CEDO 1999-VIII – dar în sens invers Hotărârea Nikula împotriva Finlandei citată mai sus, paragraful 65), în vreme ce în cauzele privind durata procedurii ea acordă în mod sistematic reclamanţilor sume cu titlu de daune morale, datorită “anxietăţii” sau “angoasei” cauzate de o durată nerezonabilă a procedurii. Se ridică semne de întrebare cu privire la această severitate în cazul încălcării unui drept material şi cu privire la această generozitate în caz de încălcare procedurală (a se vedea în acest sens, de exemplu, opiniile separate în cauza Di Mauro împotriva Italiei [GC], Cererea nr. 34.256/96, CEDO 1999-V). Se poate observa, de asemenea, că, în prezenta cauză, reclamanţii, condamnaţi la pedeapsa închisorii, au încercat cu certitudine sentimente de anxietate sau chiar angoasă, cel puţin până la graţiere, care, în plus, nu a înlăturat pedepsele accesorii. […] Decesul victimei în urma infracţiunii este de natură să cauzeze soţiei şi copilului său minor suferinţe morale ce constituie un prejudiciu nepatrimonial ce îndreptăţeşte pe aceştia să primească de la inculpat o compensare bănească sub forma daunelor morale. […] Săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor în condiţiile provocării nu exclude obligarea făptuitorului la plata unor daune morale; culpa comună a victimei va fi luată în considerare numai la stabilirea întinderii despăgubirilor pentru daune morale, după aceleaşi reguli ca şi la stabilirea întinderii reparaţiilor pentru pagube materiale. […] Legea română mai mult a complicat lucrurile decât să le rezolve. Este de datoria unui judecător de a determina liber cuantumul despăgubirilor, și nu a legiuitorului – stabilite în mod suveran de instanță. După `89, un termen limită de 3 ani (după 40 de inechitate) este cel puțin imoral. Vezi Doamne, să nu stăm în instabilitate juridică a proprietății. Ceea ce recunoaște instanța este faptul că legea internă este vagă, neclară, insuficient de accesibilă, este imprecisă şi imprevizibilă. Noţiunea de “legalitate” este grav atinsă. Vechile nedreptăți (ce ar trebui nu doar atenuate, ci înlăturate ) să nu creeze noi violări. […] DOCTRINA Secţiunea II din Capitolul II – Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal, din Titlul I – Regulile de bază şi acţiunile în procesul penal din Partea generală din Codul de procedură penală (Publicat iniţial în Buletinul Oficial nr. 145 – 146 din 12 noiembrie 1968, codul de procedură penală a fost […] Potrivit art. 4 lit. i) din Legea nr. 11/1991, temeiul legal, invocat în promovarea acţiunii, constituie contravenţie, respectiv, deturnarea clientelei unui comerciant, prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă, în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant. Art. 9 din acelaşi act normativ stabileşte, imperativ, că cel prejudiciat se poate adresa instanţei competente cu […] În ce priveşte stabilirea daunelor morale, acordate de prima instanţă şi confirmate în apel, cuantificarea prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de determinare, ci este apreciat de instanţe în raport de consecinţele negative suferite de cei implicaţi, de valorile morale lezate, şi măsura în care le-a fost afectată situaţia familială sau profesională. Aceste […] La data de 6 iunie 2003, SC A.S.I.R.O.M. SA, sucursala Bistriţa Năsăud, a chemat în judecată pe pârâtul, C.C.V., formulând o contestaţie la executarea din dosarul execuţional nr. 162/2002, al executorului judecătoresc, I.E., solicitând anularea actelor de executare îndreptate împotriva sa. Prin sentinţa civilă nr. 3512 din 11 septembrie 2003, Judecătoria Bistriţa a respins contestaţia […] |
||||||
|
Copyright © 2025 Dorin CIUNCAN - All Rights Reserved Powered by WordPress & Atahualpa |
||||||