Prin încheierea de şedinţă din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 151.1/238/2008, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 29 […]
Tag: LATURA SUBIECTIVA
Pentru a beneficia de dispoziţiile art. 10 teza a IlI-a din Legea nr. 241/2005 ar fi trebuit ca inculpatul să achite prejudiciul cauzat Direcţiei de Finanţe Publice a Judeţului Sibiu în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată. Or, în speţă, inculpatul a achitat suma de 14.461 lei abia în apel, situaţie în care nu i se poate aplica o sancţiune administrativă potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate. Mai mult, inculpatul nu a achitat întreaga sumă pretinsă de partea civilă cu titlu de despăgubiri civile ci suma stabilită în sarcina sa prin hotărârea primei instanţe, contestate de partea civilă sub acest aspect.
Prin plângerea formulată şi înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 20 martie 2008 s-a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de autori neidentificaţi, posibil magistraţi procurori, ofiţeri de poliţie judiciară ori experţi care au efectuat urmărirea penală în dosarul nr. 80/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul […]
