|
|
Imaginea exprimă caracteristicile exterioare, fizice ale persoanei, și nu însușiri comportamentale. Este vorba de trăsăturile fizice ale persoanei, iar noțiunea a fost extinsă și la voce, care este considerată a fi un atribut al personalității. D.Pavel, C.Turianu, Calomnia prin presa, Ed. Șansa, 1996
Natura juridică a dreptului la propria imagine este controversată. […]
Potrivit Raportului Comisiei Europene privind analiza progreselor înregistrate în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare în perioada 2007 – 2012, jurisprudenţa inconsecventă este o deficienţă majoră a sistemului judiciar din România, în condiţiile unei interpretări duse la extrem a independenţei judecătorilor. Noi considerăm că există o ocrotire juridice reală prin posibilitatea de a obţine daune morale în cadrul procesului civil, chiar dacă o asemenea formă de ocrotire juridică nu este reglementată explicit, ci este instituită pe cale jurisprudenţială. Demnitatea umană nefiind evaluabilă în bani, iar afectarea acesteia fiind ireparabilă prin sancţiuni cu caracter civil, nici sancţiunile cu caracter penal nu sunt de natură să asigure mai multe satisfacţii pe acest plan. Curtea Constituţională nu este un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de propria-i lege organică. Curtea îşi arogă calitatea de legiuitor pozitiv – chiar dacă aceasta se produce în mod oarecum indirect -, contravenind astfel dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora “…se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Nu există nicio incompatibilitate între principiul libertăţii de exprimare şi incriminarea insultei şi calomniei, care să impună dezincriminarea acestor infracţiuni. Aşa este! Dar dacă legiuitorul pozitiv, în mod manifest abrogă sancţiunea penală a închisorii, nu vedem de ce şi cum ar putea intervene o altă forţă în stat ! De unde vine critica voinţei Parlamentului? Prin abrogarea art. 205-207 C. pen. , puterea legiuitoare în stat şi-a prezentat ferm voinţa. Dar nici Noul cod penal nu va incrimina insulta şi calomnia. Potrivit Raportului Comisiei Europene privind analiza progreselor înregistrate în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare în perioada 2007 – 2012, jurisprudenţa inconsecventă este o deficienţă majoră a sistemului judiciar din România, în condiţiile unei interpretări duse la extrem a independenţei judecătorilor. Noi considerăm că există o ocrotire juridice reală prin posibilitatea de a obţine daune morale în cadrul procesului civil, chiar dacă o asemenea formă de ocrotire juridică nu este reglementată explicit, ci este instituită pe cale jurisprudenţială. Demnitatea umană nefiind evaluabilă în bani, iar afectarea acesteia fiind ireparabilă prin sancţiuni cu caracter civil, nici sancţiunile cu caracter penal nu sunt de natură să asigure mai multe satisfacţii pe acest plan. Curtea Constituţională nu este un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de propria-i lege organică. Curtea îşi arogă calitatea de legiuitor pozitiv – chiar dacă aceasta se produce în mod oarecum indirect -, contravenind astfel dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora “…se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Nu există nicio incompatibilitate între principiul libertăţii de exprimare şi incriminarea insultei şi calomniei, care să impună dezincriminarea acestor infracţiuni. Aşa este! Dar dacă legiuitorul pozitiv, în mod manifest abrogă sancţiunea penală a închisorii, nu vedem de ce şi cum ar putea intervene o altă forţă în stat ! De unde vine critica voinţei Parlamentului? Prin abrogarea art. 205-207 C. pen. , puterea legiuitoare în stat şi-a prezentat ferm voinţa. Dar nici Noul cod penal nu va incrimina insulta şi calomnia. […]
ACTA .Scopul acordului este acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, şi de a combate contrafacerea şi pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme. […]
La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat și proclamat Declarația universala a drepturilor omului. După acest act istoric, Adunarea Generala a recomandat statelor membre sa nu precupețească nici unul din mijloacele care le stau la dispoziție pentru a publica în mod solemn textul Declarației și “pentru a face astfel ca […]
Curtea doreşte să reamintească principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenţa sa cu privire la libertatea de exprimare (vezi, printre multe altele, Sabou şi Pîrcălab, §§ 33-36; Cumpănă şi Mazăre împotriva României [MC], nr. 33.348/96, §§ 88-91, 93, 98-99 CEDO 2004-XI; Nikula împotriva Finlandei, nr. 31.611/96, §§ 44-46, CEDO 2002-II; Boldea împotriva […]
Curtea reaminteşte că regula de epuizare a căilor de atac interne impune formularea, cel puţin în substanţă şi în condiţiile şi termenele prescrise de dreptul intern, a pretenţiilor pe care reclamanţii înţeleg să le formuleze ulterior în faţa Curţii; în plus, ea impune utilizarea mijloacelor procedurale de natură a conduce la evitarea încălcării Convenţiei (Akdivar […]
Discursul reclamantului a cunoscut o largă acoperire mediatică. De exemplu, cotidianul cu difuzare naţională “România Liberă” a titrat în ediţia sa din 21 februarie 2001: “Gabriel Andreescu a lansat ieri acuzaţii grave: [A.P.] este bănuit de a fi colaborat cu fosta Securitate.”
Curtea aminteşte că modalităţile de aplicare a art. 6 din […]
Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale progresului său şi al dezvoltării individuale. Pentru a aprecia existenţa unei “nevoi sociale imperioase”, care să justifice o ingerinţă în exercitarea libertăţii de exprimare, trebuie să se facă distincţia între fapte şi judecăţi de valoare. […]
Curtea reaminteşte că “o hotărâre sau o măsură favorabilă, în principiu, nu este suficientă pentru ca reclamantul să piardă calitatea de victimă decât atunci când autorităţile naţionale au recunoscut în mod explicit şi apoi au reparat pentru încălcarea unui drept garantat de convenţie” (Hotărârea Dalban împotriva României [GC] nr. 28.114/95, alin. 44, CEDO 1999-VI).
[…]
|
Non haberes potestatem adversum me ullam nisi tibi esset datum desuper propterea qui tradidit me tibi maius peccatum habet.
Ioannes, 19, 11
|