DEPARTAMENTUL PENTRU LUPTA ANTIFRAUDĂ

Credem că OLAF are calitatea de organ de constatare în baza art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , ca alt organ de stat , și nu în baza art. 214 alin. (1) lit. b), ca organ de control, și nici ca organ de conducere. Departamentul poate, la solicitarea procurorului, să efectueze controale cu privire la respectarea dispoziţiilor legale în materia protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene (art. 10 alin. 2). În sistemul procedural român, organele de constatare sunt ele obligate să procedeze la încheierea anumitor acte, legat de anume împrejurări concrete ale săvârșirii unei infracțiuni, potrivit art. 214 din Codul de procedură penală procurorul neavând cum să se interpună între un act administativ de control al OLAF și un act de urmărire penală. Actele închieiate de OLAF, în calitate de organ de constatare, potrivit art. 214 alin. (3) din Codul de procedură penală trebuie înaintate porcurorului în cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie infracțiune, afară de cazul când legea ar dispune altfel. Altfel, un anume organ al statului s-ar transforma în organ de cercetare penală. părerea noastră este că alineatul (4) al art. 11 din lege se referă doar la acele acte administrative care ajung în fața unor organe judiciare constituind mijloace de probă (conform alin. 5 al art. 214 din Codul de procedură penală ), în cadrul unei proceduri aflate în curs, doar la acestea referindu-se excepția. […]