|
||||||
|
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI ȘI PROCEDURA PENALĂ ROMÂNĂ Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, CEDO a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, […] Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, prin Directiva 2012/13/UE din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale stabilește normele minime relative la informațiile privind drepturile persoanelor suspectate sau acuzate. Autoritățile competente ar trebui să informeze cu promptitudine persoanele suspectate sau acuzate cu privire la drepturile respective, așa cum se aplică […] Articolul 21 alin. (2) din Constituţie consacră regula potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi dreptul la justiţie. Părţile au dreptul la un proces echitabil, iar potrivit art. 24 alin. 1, Dreptul la apărare este garantat. Curtea Europeană s-a preocupat de necesitatea creării unor standarde minimale de protecţie a drepturilor omului şi dezvoltării unui […] Pronunțarea unei hotărâri legale sau temeinice nu poate fi rediscutată decât în situația apariției unei realității care să privească situația avută în vedere cu ocazia judecății primare. Având ca finalitate înlăturarea efectelor erorilor judiciare prin desființarea unei hotărâri definitive, revizuirea este de natură să aducă o serioasă atingere puterii lucrului judecat; interese sociale majore ar impune ca împărțirea justiției să se facă numai cu respectarea adevărului, trecându-se atunci când este cazul peste exigențele autorității lucrului judecat[31]. Preponderența care se acordă aflării adevărului nu înseamnă însă și desconsiderarea intereselor ocrotite prin prezumția de lucru judecat; de aceea reglementarea instituției revizuirii trebuie făcută cu mare prudență pentru a nu degenera justiția, pentru a se evita ca atingerile aduse puterii lucrului judecat să se facă cu prea mare ușurință. Nu poate fi admis ca porțile instituției să fie atât de larg deschise încât interese străine să fie tentate de a repune mereu în discuție cauze definitiv judecate. Accesul nelimitat la revizuire ar transforma o cale extraordinară de atac într-una obișnuită, incompatibilă cu un stat de drept. […] Pentru informarea opiniei publice, este indicat a se face publice numai acele activităţi care privesc activitatea de natură administrativă a parchetelor […] CEDO mpune statelor să-şi organizeze sistemul judiciar în asemenea manieră încât instanţele să poată respecta fiecare dispoziţie a sa, inclusiv obligaţia de a statua într-un termen rezonabil. […] Exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza – inclusiv probele – în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Procurorii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate. Urmărirea nu este secretă, ci confidenţial, fără publicitatea specifică judecăţii; nu poate fi secret ceea ce ştiu toţi martorii, experţii, interpreţii cauzei, toate persoanele chemate ca martori asistenţi, persoanele care asistă la cercetări locale sau la percheziţii şi în fine toţi apărătorii. În cazul în care informaţiile clasificate cuprinse în dosar sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa solicită, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare şi permiterea accesului la acestea de către apărătorul inculpatului. Articolul 6 § 1 CEDO prevede că organele procuraturii trebuie să prezinte apărării toate probele materiale aflate în posesia lor, atât pentru, cât și împotriva acuzatului. […] Pentru informarea opiniei publice, este indicat a se face publice numai acele activităţi care privesc activitatea de natură administrativă D. N. A. În ceea ce priveşte activitatea de urmărire penală, procurorul trebuie să facă public faptul că: – a început o urmărire penală in rem, cu descrierea unei fapte penale petrecute; – a început o urmărire penală in personam cu indicarea învinuitului, ca persoană BĂNUITĂ căreia i se impută – chiar implicit, dar neechivoc – o faptă cu conotaţie penală, cu descrierea acesteia, cu indicarea încadrării juridice, mai apoi ca inculpat; – stadiul administrativ al anchetei (dispoziţii de reţinere, propunere de arestare preventivă, evoluţie, desfăşurare a urmăririi penale, ca activitate a organului de urmărire penală, reluarea urmăririi penale, actele procurorului, eventual cu probele acolo arătate etc.); – soluţiile dispuse; – faptul că a terminat urmărirea penală şi – a întocmit şi a înaintat rechizitoriu către instanţă. La acest moment rechizitoriul devine un act public, informaţiile din cuprinsul său sunt de interes public întrucât constituie o declaraţie publică asupra activităţii organului de urmărire penală. Informaţiile trebuie comunicate publicului cu toată grija întrucât inculpatul se va bucura de prezumţia de nevinovăţie până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. Informările comunicate sunt ale procurorului, şi nu ale Biroului de informare şi relaţii publice, care nu poate adăuga nimic, ca fiind afirmaţii proprii. […] Un Parchet General care își televizează anchetele, care strânge dovezi exclusive din interceptări telefonice și filmări de cancan, care instrumentează cazuistica prin interpuși de presă… Apropo, am văzut vreo anchetă în curs care să sancționeze drastic acele ” interceptări” ajunse eterne ”accidental” și ”pe surse” în presă? Unde sunt anchetele penale instrumentate pe probe materiale, altele decât interceptările telefonice…Acesta este doar un exemplu, din păcate, de instrumentare politică a Ministerului Public […] Dispoziţiile art. 911 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni (Curtea Constituțională, Deciziei nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008). Curtea Constituţională a statuat că interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare. […] |
||||||
|
Copyright © 2025 Dorin CIUNCAN - All Rights Reserved Powered by WordPress & Atahualpa |
||||||
