Prin defăimare se înțelege , generic, afirmarea sau imputarea unor fapte determinate sau nu privitoare la sfera de activitate a unor instituții ( și până la ong-uri) , de natură a aduce atingere unei bune reputații, indirect autorității acestora. Textul exclude „defăimarea”[3] particulară la adresa unei anume persoane, fie ea funcționând sau nu în legislativ sau executiv. Considerăm textul inaplicabil în situația unui reprezentant al acestor puteri, acționând în virtutea funcțiilor, competentei sale sau în numele acestor puteri, dacă făptuitorul cunoștea sau nu această situație oficială. Avem una dintre primele dezincriminări postdecembristă, rămânând ultrajul, cu forma cea mai firavă a amenințării. […]